Cui nu-i place pizza?? Cred ca o putem considera o intrebare retorica, nu credeti 🙂 ?
Gastronomia ne ofera atat de multe variante de a realiza topping-ul pentru pizza dupa gustul si preferintele fiecaruia, incat ne putem face pizza cu orice ne place si orice gasim prin frigider.
Eu va propun azi o reteta clasica de pizza cu blad fraged, sunca, cascaval, mozzarella, porumb, ardei si ceapa.
Ingrediente pentu blat:
- 1 ou
- 20 linguri apa
- 10 linguri ulei
- 2 linguri mari smantana
- 15g drojdie
- 1 lingurita sare
- 1 lingurita zahar
- faina cat cuprinde(300g-400g)
Ingrediente pentru topping:
- 10 felii de sunca de Praga
- 10 felii de salam german(sau orice alt tip de salam care va place)
- 100g de cascaval
- 200g mozzarella
- 50g porumb
- 1 ardei rosu
- 3-4 linguri de suc de rosii
- 1 ceapa rosie
Pentru aluat punem faina intr-un bol, iar in mijloc pe rand ingredientele celelalte : apa, uleiul, oul, smantana, drojdia dizolvata cu sarea si zaharul, se amesteca si se framanta un aluat moale dar omogen si lasam un pic sa se odihneasca pana pregatim topping-ul.
Ceapa rosie o taiem julien si o calim usor cat sa se inmoaie, mezelul il taiem patratele, ardeiul rosu felii, cascavalul il radem, porumbul il punem la scurs iar mozzarella o feliem subtire.
Tapetam tava de la aragaz cu hartie de copt, intindem bine foaia de aluat, ungem cu 2-3 linguri de suc de rosii aromatizat cu sare si busuioc, apoi pe rand punem ingredientele pentru topping : ceapa calita, patratelele de sunca, ardeiul felii, porumbul, cascavalul ras si ici colo feliile de mozzarella. Dam tava la copt pentru 15-20 de minute pana pizza noastra este usor rumenita, iar cascavalul si mozzarella sunt topite.
Se serveste calda cu sos sulce sau picant de rosii!
Nu-i asa ca simtiti miros de pizza proaspat scoasa din cuptor :)?
E deliciosa…si va asigur ca e la fel de buna si rece, si se potriveste de minune pentru o gustarica sau pachetel.
Pofta buna!