Prajitura Snickers

Aceasta prajitura o pot numi pur si simplu divina – are un gust delicios, aspect deosebit si…cel mai important are…muulta ciocolata :)!!

De Craciun pot sa declar ca a fost atractia platoului de prajituri :)!

E drept ca necesita mai mult timp si mai multa atentie pentru pregatirea ei dar va asigur ca merita tot efortul – iar rezultatul … „Snickers de casa”

Ingrediente pentru blat:

  • 9 albusuri
  • 180g zahar
  • 200g nuca macinata
  • 1 praf de copt
  • 125g faina
  • praf de sare
  • 1 plic zahar vanilat

Ingrediente pentru strat ciocolata alba:

  • 300g ciocolata alba
  • 30ml ulei

Ingrediente pentru strat caramel:

  • 9 galbenusuri
  • 300g zahar
  • 250g unt
  • 200g alune

Ingrediente pentru strat ciocolata lapte:

  • 300g ciocolata cu lapte
  • 30ml ulei

O luam in ordinea straturilor si ne apucam de treaba – primul strat – blatul : batem albusurile cu sarea si zaharul pana devin o spuma luciosa si tare, apoi adaugam cu grija nucile, zaharul vanilat, faina si praful de copt si amestecam cu grija de jos in sus cu o spatula pana compozitia devine omogena. Turnam amestecul intr-o tava mare de aragaz tapetata cu hartie de copt – ca doar facem un Snickers mare 🙂 – si dam la copt pentru 15-20 minute pana prinde a se rumeni frumos.

Cat se raceste blatul pregatim al doilea start cel de ciocolata alba – punem la topit ciocolata impreuna cu uleiul la foc mic pana se topeste complet si turnam peste blatul racit. Dam la rece pana startul de ciocolata este racit complet.

Ne ocupam intre timp de stratul de caramel : punem la topit jumatate din cantitatea de zahar pana se caramelizeaza frumos, atentie sa nu ardem zaharul pentru ca atunci caramelul devine amar. Cand caramelul a prins o culoare aurie punem untul si amestecam pana se topeste la foc mic. Galbenusurile le frecam separat cu restul de zahar pana acesta se topeste si devin o crema. Turnam peste caramel si amestecam la foc mic cateva minute 3-4 pana caramelul se ingroasa si devine lucios. Punem si alunele si il lasam cateva minute sa se linisteasca si turnam peste stratul de ciocolata alba complet racit, intindem bine si dam din nou la rece. Nu ne mai ramane decat sa ne ocupam de stratul de ciocolata cu lapte. Procedam la fel ca la stratul de ciocolata alba – topim ciocolata cu uleiul omogenizam bine si turnam peste stratul de caramel racit complet. Dam la rece din nou dar de data aceasta peste noapte si pana dimineata nu ne putem gandi decat la ce gust fantastic va avea prajitura noastra.

Fie ca o pregatiti pentru sarbatori, pentru prieteni sau pentru cei dragi acasa veti impresiona de fiecare data si veti lasa gust de…mai vreau..la cei care o vor gusta :)!

Va asigur ca este mai buna decat Snickers-ul din comert!

Pofta buna!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Prajitura Snickers, 5.0 out of 5 based on 1 rating

Spune-ti parerea

Adresa ta de email nu va fi publicată.